vineri, 11 martie 2011

Bucurie si amar

Din multele trairi
ce ni le-ai daruit Doamne,
am ales iubirea.
Bucurie si-amar
impletind buchete de lacrimi,
in sufletul meu.
Am adunat picaturi de roua
sa privesc in oglinda lor
din cand in cand,
amintirile si clipele zilei
rasturnate firesc in pasii mei,
de pe caldaramul sperantei.
Imi vine sa rad
cand ma vad din nou acolo...
in clipa primei iubiri.
Daruiam frenetic
pumni de lumina zorilor.
Cu ochii ...
asteptam rasaritul sau macar geana zilei
sa-si tremure clipele in fereastra.
Astept si acum... doar gandul
sau,
frantura din visul din vis,
sa mi-l darui.
Iubesc Doamne!
Iubesc azurul in care,
din cand in cand,
aburul deseneaza palmele Tale.
Stii Doamne?
Sunt atat de fericita ca le intrezaresc
acolo, sus,...
Nu mai sunt singura!
Suntem doi:
Tu, prin palmele Tale
si
eu, marunta faptura iubind
Sa fie Doamne adevarat ca iubind,
devenim munte de flori?
Atunci crestele devin varfuri de petale?
Tulpinile adunate sunt oare trup de munte?
Sensurile sunt ametitoare esente de flori,
de clipe alergand printre nori?
Atata iubire mi-ai daruit incat, uneori,
prea plinul se revarsa infiorind,
formele humei daruite de tine Doamne,
cararilor de lumina prin care, se strecoara
destinul meu...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu